Definiţia iubirii – Ce este iubirea? Ce este dragostea?

Iubirea este Legea lui Dumnezeu.Trăiţi pentru a putea învăţa să iubiţi. Iubiţi pentru a putea învăţa să trăiţi. Nici o altă învăţătură nu i se cere Omului. Şi ce înseamnă a iubi, decât ca acela care iubeşte să se contopească de-a pururi cu cel iubit, încât perechea să devină una?
[..]
Iubirea este seva Vieţii, în timp ce Ura este puroiul Morţii. Insă Iubirea, asemenea sângelui, trebuie să curgă prin vine fără oprelişti. Puneţi stavilă sângelui şi el se va preschimba în primejdie şi năpastă.
[..]
Iubirea nu este o virtute. Iubirea este o trebuinţă; mai mare decât pâinea şi apa; mai mare decât lumina şi aerul.
- Mikhail Naîmy – Cartea lui Mirdad (cartea în limba engleză se găseşte aici)


Iubirea este sentimentul dăruirii fără dorinţa de a primi ceva în schimb.
- Levenson Lester în “Adevărul suprem referitor la iubire şi fericire. Manual practic despre cum să îţi trăieşti viaţa”


Iubirea este elixirul vital, izvorul sănătăţii, al puterii şi al energiei pentru fiecare om.
Prentice Mulford – În zarea nemuririi


Ce este iubirea? Nici cel mai învăţat om nu ar putea să explice asta celui ce nu o simte, iar cine cunoaşte răspunsul, nu are nevoie de cuvinte.
- Jókai Mór


Iubirea înseamnă a-L recunoaşte pe Dumnezeu în ceilalţi.
Wayne Dyer


Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.
- Gustavo Adolfo Becquer


Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure.
Rabindranath Tagore


Iubirea nu este o relaţie între două persoane. Ea este un stadiu al conştiinţei tale.
- Osho în Revoluţia interioară


Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.
Michelangelo


Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.
Lev Tolstoi în Război şi pace


Iubirea este viaţă. Şi dacă îţi lipseşte iubirea, îţi lipseşte viaţa.
- Leo Buscaglia


Iubirea înseamnă a fi doi şi a nu fi decât unul. Un bărbat şi o femeie ce se topesc într-un înger.
- Victor Hugo


Iubirea este unul dintre cele mai puternice motoare ale activităţilor omeneşti. Ne-o reprezentăm ca fiind Divină, şi pe bună dreptate îi dăm acest nume, căci puterea absolută a psihismului a fost denumită, dintotdeauna, Dumnezeu.
Carl Gustav Jung


Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă, fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie.
William Shakespeare


Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui.
Mahatma Gandhi


Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieţii. Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii.
- Roque Schneider


Iubirea este o forţă care transformă şi face ca sufletul omului să fie mai bun.
Paulo Coelho în Alchimistul


Iubirea este singura forţă capabilă să transforme un inamic într-un prieten.
- Martin Luther King


Iubirea este grija activă pentru viaţa şi creşterea a ceea ce iubim.
Erich Fromm în Arta de a iubi


Iubirea este o comoară fără de preţ, cu care poţi dobândi o lume întreagă, care-ţi îngăduie să răscumperi nu numai păcatele tale, dar şi pe ale altora.
Dostoievski în Fraţii Karamazov


Spiritualizarea senzualităţii este numită iubire: aceasta este un mare triumf peste creştinism.
Friedrich Nietzsche în Amurgul idolilor


Iubirea înseamnă să iubeşti ceea ce este antipatic; altfel nu este deloc o virtute.
G.K. Chesterton


Iubirea nu este ceea ce crezi tu; nu este această vio­lentă năzuinţă a tuturor simţurilor către o făptură vie; este aspi­raţia sfântă către necunoscut a celei mai subtile părţi din sufle­tul nostru.
George Sand în Lelia


Iubirea este piatra filosofală ce transformă plumbul în aur, cărbunele în diamant, urâtul în frumos şi broscoiul în prinţ.
- George Budoi din Dicţionarul dragostei


Iubirea este capacitatea şi dispoziţia de a permite celor de care îţi pasă să fie ceea ce aleg pentru ei înşişi, fără nici o insistenţă pentru a te mulţumi.
Wayne Dyer


De fapt, “iubirea” nu este altceva decât un alt cuvânt pentru “rezonanţă” sau “vibraţie armonioasă”.
Bob Proctor în Te-ai născut bogat


Iubirea este o emoţie, un sentiment de afecţiune puternică, născut din înrudire, admiraţie, bunăvoinţă, respect, compasiune, tandreţe, interese comune, în general din emoţii pozitive.
Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>